A doua ediţie a simpozionului naţional „Fericitul episcop martir Anton Durcovici”, o reuşită

A doua ediţie a simpozionului naţional „Fericitul episcop martir Anton Durcovici”, o reuşită

Fundaţia „Anton Durcovici” a organizat sâmbătă, 28 septembrie 2019, a doua ediţie a simpozionului naţional „Fericitul episcop martir Anton Durcovici”. Evenimentul s-a desfăşurat în biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Roman, marcând împlinirea a doi ani de la înfiinţarea fundaţiei şi deschiderea noului an cultural.

„Preacucernice părinte paroh Pavel Chelaru, stimaţi invitaţi, dragi membri şi susţinători ai Fundaţiei «Anton Durcovici», ne revedem astăzi în casa Domnului, în faţa imaginii fericitului episcop martir, pentru a marca, a sărbători, cel puţin două momente importante: împlinirea a doi ani de la înfiinţarea fundaţiei noastre, actul oficial fiind emis în ziua de 2 octombrie 2017n şi deschiderea noului an culturaln prin organizarea acestui simpozion naţional. La cele două momente, putem adăuga însă şi alte motive ce merită a fi amintite: introducerea Grădiniţei „Anton Durcovici” în reţeaua şcolară din România, realizată la 9 septembrie 2019, dar şi emiterea sentinţei judecătoreşti prin care solicitările comitetului director au fost aprobate, printre care, numirea unui nou preşedinte în persoana colegului meu, Alexandru Iştoc. Iată aşadar, cât de importantă este această zi şi câtă rezonanţă are pentru noi numele Anton Durcovici. Citeam că cel mai frumos loc din lumea aceasta în care se poate regăsi cineva este în inima unei persoane sau în rugăciunile ei. Vă invit, aşadar, acum să ne rugăm pentru fundaţia noastră, pentru ca ea să fie pentru un moment în unul din cele mai frumoase locuri”, a fost cuvântul de deschidere a evenimentului, aparţinând directorului fundaţiei, Dragoş Toma.

După momentul de rugăciune, participanţii au avut ocazia să asculte o experienţă unică de viaţă. Pr. Marius-Petru Bîlha, din Ordinul Fraţilor Minori Conventuali din România, rector al Institutului Teologic Franciscan „Sfântul Francisc de Assisi”, originar din Hălăuceşti, a avut un privilegiu: să fie interpretul papei Francisc pe toată perioada vizitei în România.

„Misiunea aceasta a depăşit simplul fapt de a traduce tot ce spune Sanctitatea Sa. Am fost chemat, cel puţin aşa am simţit şi am trăit, să fiu vocea în româneşte a Sfântului Părinte (vorbită sau scrisă/subtitrată) şi era important ca, prin această voce, mesajul Sfântului Părinte să ajungă la inima omului, să fie înţeles”, a spus în deschidere pr. Marius Bîlha.

Simpozionul a continuat cu lansarea volumului de poezii Promisiune, aparţinând autoarei Maria Imbrea. Recenzia cărţii a fost realizată de profesoara de limba şi literatura română Monica Grosu, prefaţa fiind realizată de profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu. Maria Imbrea s-a născut la 8 decembrie 1962, în satul Traian, comuna Săbăoani, judeţul Neamţ, din părinţii Carolina şi Bernard Percă. A studiat la şcoala din sat, apoi la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, încheind cu Universitatea Danubius Galaţi, Facultatea de Ştiinţe Economice. A lucrat 25 de ani la CFR, iar de cinci ani lucrează în străinătate. Chiar dacă dragostea pentru scris a fost cunoscută în viaţa concitadinilor romaşcani, a debutat în domeniul literar abia acum, din dorinţa de a onora o sfântă promisiune făcută mamei, în ultima lună de viaţă.

Lansarea de carte a fost însoţită de un miniconcert de orgă în interpretarea maestrului Adrian-Irinel Aciobăniţei. Originar din Bacău, a început să studieze pianul încă de la vârsta de 10 ani. În timp, concomitent cu orga a studiat muzica de camera, contrapunctul, armonia, formele muzicale şi compoziţia. Studiile muzicale le-a făcut concomitent cu facultatea de inginerie mecanică şi informatică. A făcut studii biblice şi teologice ca autodidact. A compus multe lucrări pentru orgă, muzică liturgică coral instrumentală, muzică simfonică şi trei mise. A lucrat în învăţământ ca profesor de informatică.

Ultimul eveniment cultural a fost conferinţa „Introducere în istoricul Mişcării Focolarelor”, susţinută de două surori venite special din Bucureşti.

Simon Ilona, una dintre primele focolarine din Romania ce a cunoscut mişcarea în vremea comunistă, în anii ’80. Pentru a urma chemarea la focolar a lăsat totul şi a mers să locuiască într-un alt oraş pentru a revoluţiona lumea cu iubirea lui Dumnezeu. O perioadă a fost urmăriră de securitate, a fost chemată la interogatorii, dar iubirea a învins întotdeauna teama. Din cauza alegerilor sale religioase a pierdut locul de muncă la un moment dat, dar Dumnezeu a avut grijă şi mai târziu s-a putut specializa în Pedagogie specială.

Tatiana Barbici, originară din Slovenia, face parte din comunitatea focolar de mai bine de 40 de ani. Timp îndelungat a fost responsabila Centrului Mişcării din Croaţia, la Faro, unde se află un orăşel al Mişcării Focolarelor. A locuit trei ani chiar în Centrul Mişcării Focolarelor de la Rocca di Papa (în apropierea Romei – unde a trăit şi fondatoarea Mişcării, Chiara Lubich).

Simpozionul s-a încheiat cu sfânta Liturghie de la ora 18.00 şi ulterior cu un moment de socializare.

Fundaţia va organiza lunar astfel de activităţi, dedicate unui public larg şi diversificat.

FundatiaDurcovici

Lasă un mesaj