Mesaj emoționant transmis pr. paroh Pavel Chelaru, de către conducerea Fundației „Anton Durcovici”

Mesaj emoționant transmis pr. paroh Pavel Chelaru, de către conducerea Fundației „Anton Durcovici”

Este destul de greu să transmiți un mesaj concis pr. Pavel în astfel de momente, momente pline de emoții. În ultimii 3 ani, ne-am întâlnit cel puțin săptămânal. Și cu toate acestea de puține ori am vorbit despre noi, ci mai degrabă despre misiunea noastră și proiectul nostru atât de nobil: Fundația “Anton Durcovici”. 

“De mâine ne vom bucura mai mult de realizările noastre… mâine, pentru că astăzi încă mai avem ceva de făcut.” Dacă și dvs. ați gândit asemenea mie, vă rog să vă bucurați astăzi și nu mâine!

Dragi copii, cei care ați primit astăzi prima Sfântă împărtășanie, să știți că și noi, oamenii mari suntem încurajați de multe ori de cuvintele lui Cristos pe care voi le-ați descoperit recent în catehism. Pentru că indiferent cât de mult timp ar trece de la nașterea, moartea sau Învierea Sa cuvintele Lui rămân actuale, de actualitate. Iar în contextul în care ne aflăm, ne aducem aminte de momentul în care le transmite ucenicilor „Duceţi-vă în toată lumea și propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Astăzi, unul dintre “ucenici” merge într-o altă cetate, într-un alt oraș dintr-o altă țară pentru a face exact același lucru. În fond, nu se întâmplă nimic altceva decât sa se împlinească voia Sa. Voie pe care noi toți o cerem zi de zi în rugăciunea Tatăl nostru.

Revin la cuvintele lui Cristos. Tot el spune: “Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele.” Ceea ce există acum în această comunitate este un rezultat al viței. Un rezultat al celui care a dat viața mlădițelor. Vreau să luați cu dumneavoastră această imagine care trebuie să reprezinte misiunea încheiata cu succes în cetatea Romanului: vița care a produs rod mult și bun!

Dragoș Toma, 23 august 2020

FundatiaDurcovici

Lasă un mesaj